Random #2
râsu-plânsu cu Adelina
Salut, tot eu - la fix 2 săptămâni de când ți l-am promis pe Random numero dos.
De data asta, randomnessul atinge cote maxime, căci, fără să știu, fără să fi plănuit, văzut în tarot, astre sau în sinele meu simpatic, azi e Ziua Internațională a Luptei împotriva Cancerului… Și, ce să vezi, azi vei citi despre cum te vindeci de cancer cu bucurie. Cu Adelina Pavelescu, prietena mea care a devenit random prietena mea - în urmă cu 4 ani, care-mi aduce bucurie în viață și care mă uimește zi de zi cu paradoxurile sale.
Așadar, să-ți fie un Random de dat mai departe.
Ți-a fost teamă că vei muri?
Da, de mai multe ori în viața asta.
Și în ultimul an?
Și în ultimul an. Dar nu când am primit diagnosticul. Cred că a fost singurul moment în care nu mi-a fost teamă că voi muri.
Serios?
Da.
De ce?
Cancerul de sân e foarte tratabil. Și era ceva micuț. Nu, n-am avut așa emoții. Nu, chiar nu. Mi-a fost mai frică după ce mi-a scos camera de chimio. Am mers la spital, mi-a scos camera, m-a cusut, mi-a pus pansament cu anestezie locală, apoi a venit Adi (logodnicul - nota autoarei, ofc) și cu ceilalți oameni, m-au luat și am plecat în roadtrip în Italia. Și atunci, atunci am avut o teamă csă nu fi intrat chestii - balauri în corp, căci n-a fost un spațiu steril, cum e la o operație clasică, în care te adoarme cu totul și așa mai departe. A fost cam pe viu. Deci da, îmi e teamă că o să mor, cui nu-i e? Frica de moarte e printre alea primele frici ale noastre, nu?
Da, cred că da.
Dintre toate lecțiile pe care ți le-a adus cancerul, care este cea pe care ai prefera să nu fi fost nevoie să o înveți?
Mmm… O să zic ceva probabil foarte superficial, dar cred că mi-ar fi plăcut să nu învăț cum e să nu am păr, și după aia să am numai puțin, și după aia să am încă puțin, și după aia încă puțin. Cred că ar fi fost foarte bine și fără această informație.
Știi să faci multe lucruri și ai purtat multe pălării…
Și încă port.
Dacă ar fi să alegi o singură profesie, una pe care să o faci pentru totdeauna, care ar fi aia?
Pentru totdeauna?
Pentru totdeauna. Nu ai voie să alegi. Pentru totdeauna, pentru tot restul vieții tale. Una, din tot ce știi tu să faci și toate profesiile, certificatele pe care le ai.
Hm. Mi-a venit în minte conector.
Conector?
Da, nu știu. Nu cred că există profesia asta. Aș vrea să o caut, să văd dacă e. Chestia asta de conectat oamenii între ei și conectat oamenii cu diverse oportunități și conectat cu viitorul lor pe scurt.
Adică, doar profesional?
Profesional, da, aș vrea să fiu acest om la care vin alți oameni, care au nevoie să se conecteze cu alți oameni sau cu oportunități, sau cu resurse, sau cu whatever. Cred că ăsta este cel mai mare talent al meu și îmi vine foarte natural. Și dacă aș putea fi plătită pentru asta, nu știu cine plătește pentru asta, dar dacă aș putea fi plătită pentru asta, this would be it.
Păi sunt câteva profesii care se potrivesc parțial sau nouăzeci la sută: recrutorii. Mai sunt consilierii școlari, consilierii de facultăți.
Da, dar nu mă refer neapărat la recrutare…
Știu, dar ca profesie, adică dacă ar fi să o pui într-o profesie.
Da, da, da, da. Da, cred că am foarte, foarte multe resurse și îmi place să conectez oamenii cu resurse, cu oportunități, cu alți oameni.
Conectoare.
Conectoare. Da.
Cum arăta o zi obișnuită din viața ta în perioada tratamentului oncologic?
Mă trezeam, mâncam. Porneam televizorul și mă uitam la Grey’s Anatomy.
Serios? Asta făceai toată ziua?
Da. Multe, multe dintre zile așa au fost.
De ce? Cu ce te ajuta?
Îmi place foarte mult serialul, e a treia oară când îl văd, când sunt la zi cu el acum. Nu știu, îmi place această combinație de dramă și medical, și cazuri, teme sociale, pentru că ei abordează foarte multe teme sociale din zona de Black Lives Matter și problema cu avorturile din State…
Îmi place cum pun punctul pe i și, nu știu, cumva m-am regăsit în multe și a cântărit diferit acum cu diagnosticul, pentru că eu nu îmi aminteam din dățile trecute când l-am văzut, de multe cazuri de cancer în serial. But boy, there are so many. Și am da, m-am familiarizat mai mult și cu diagnosticul și cu oportunități de tratament and so on. Adică da, știu că e un serial și în realitate nu se întâmplă lucrurile chiar așa, dar am învățat multe lucruri și mi-a fost mult mai ușor să, să trec prin tot. Inclusiv în seara operației am avut un hematom și a venit medicul de acasă, a trebuit să mă descoase, să mă curețe și să mă coasă la loc. Și eu în timpul ăsta mă uitam la un episod.
A fost un fel de ancoră?
Nici nu știu. Nu pot să-ți răspund la asta.
Mă duceam la spital și mă uitam la serial. Asta până într-un punct. Adică atunci când erau tratamentele alea de eram mai slăbită, că au fost, a fost împărțită în două, au fost „roșii” și „albe”, așa se numește. Mă rog, pentru oamenii care trec prin tratament știu ce înseamnă roșii și albe. Roșiile sunt niște substanțe care colorează perfuzia spre roșu. Sunt mai dure și mi-au dat cele mai multe provocări fizice. Și da, în perioada aia doar m-am uitat la serial. După ce am început să intru în albe și a început totul să fie mai relaxat, scriam newslettere, răspundeam la mailuri, făceam joyful stuff, mostly.
Și acum? Cum arată o zi din viața ta?
Oh, știu sigur că mă trezesc și mă culc. Asta e for sure. Și în cele mai multe dintre zile și mănânc, mănânc ce trebuie. Dar în rest, n-aș putea să zic că arată la fel vreo zi cu alta. Absolut deloc.
Păi da, dar fix asta e o zi obișnuită pentru tine. Deci, cum e?
Mă văd cu oameni. Asta fac. În general, cam am întâlniri în fiecare zi. Că-s cafele cu oameni, că sunt întâlniri pentru business, că, nu știu, ne conectăm pentru diverse chestii. Mă mai întâlnesc cu oameni care își caută job și oportunități ca să îmi povestească despre ei și să mă gândesc cu cine pot să-i conectez, apropo de ce ziceam la început. Mă duc la evenimente.
Când ai fost la ultimul eveniment?
Aseară. La NGO’s Night Out, organizat de Amplify ONG în mai multe orașe. Nu mai știu câte, cinci, cred.
Ce ți-aduce văzutul ăsta cu oameni?
Informație. Îmi place să știu lucruri.
De ce?
Ca să îmi facă această misiune de conectare a oamenilor între ei mai ușoară.
De ce? De ce vrei să dai constant?
Mă face să mă simt importantă.
Deci, cauți validare?
Cred că satisfacție mai degrabă decât validare. Cred că e o satisfacție că am mai făcut ceva mișto. Știi?
Îhî. Și dacă nu te vezi cu oameni și nu știi lucruri, ce crezi că se poate întâmpla?
Ăăă, mă plafonez. Nu știu. Mă încarc în felul meu prin a mă vedea cu oamenii. Dar nu știu ce să zic, adică, cel puțin acum sunt într-un proces în care am mai renunțat la asta. Că mi-ar plăcea să citesc mai mult și îmi dau seama că ziua mea e foarte fragmentată pentru că tot am întâlniri cu oameni pe diverse teme. Dar mi-e foarte greu să renunț la asta.
Crezi că ar uita oamenii de tine dacă nu te mai vedea cu ei? Crezi că dispari?
Mmm, posibil, dar faza e că nu mă văd mereu cu aceiași oameni, știi? Adică se întâmplă să mă văd și cu un om o singură dată.
Păi tocmai asta e. Cu cât se gândesc mai mulți oameni la tine, cu atât ești mai importantă, nu? Dacă se gândesc trei sute de oameni la Adelina versus dacă se gândesc douăzeci de oameni la Adelina…
Honestly speaking, nu cred că se gândește nimeni la mine, în afară de maică-mea și taică-miu, și bunică-mea.
Eu, de exemplu, mă gândesc la tine. Și sunt convinsă că mai sunt oameni care se gândesc.
Cred că pe mine cel mai tare mă interesează să pot să am impact în viața oamenilor, știi? Că așa, te-ai întâlnit cu mine și la un moment dat îți mai trec prin minte și știi că exist și e bine.
Dar dacă ai impact, cu ce te ajută că ai impact?
Mă uimește. Pe mine mă face să mă simt un om mișto. Adică, simt că existența mea nu e degeaba, știi?
Aia vezi! Dar nu e degeaba existența ta. Nu trebuie să fie validată de a avea impact, de a face ceva pentru alții. E suficient să exiști.
Da, eu înțeleg asta…
Ai pierdut prieteni în ultimul an? Dacă da, ce ai învățat din pierderea asta?
Nu, n-am pierdut prieteni.
Ce-ți aduce bucurie?
Uau, uite cafeaua asta! Multe lucruri... să beau cafea de specialitate. Îmi place foarte mult. Îmi place gustul. Dar îmi aduce bucurie să stau la cafea, la o cafea bună, așa, în soare, cum stăm acum. Să stau în natură. Să stau desculță pe iarbă. Acest conectat de oameni.
Când te uiți la tine de acum câțiva ani, pe care Adelina ai lua-o la plimbare prin pădure, să-i fii prietenă?
Pe toate.
Alege una. Care crezi că are cea mai mare nevoie să-i fii tu prietenă tot de acum?
Aia din liceu.
De ce?
Pentru că m-am simțit, atunci, aia a fost perioada în care am căutat cea mai multă validare. Și atunci aveam nevoie de cineva cum sunt eu acum, care să fie cu mine, să-mi zică că sunt suficientă așa cum sunt și că nu trebuie să demonstrez nimic nimănui și că eu valorez, și eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea. Atunci aveam probleme cu băieții, îi schimbam ca pe șosete și după aia am avut două relații mai lungi și, mă rog, au fost boy issues. Aveam la greu și chiar mi-ar fi plăcut cineva care să îmi zică: „Bă, it’s not worthy. Chiar nu merită să-ți bați capul pentru băieți.”
Din toate pădurile care-ți plac, prin ce pădure te-ai plimba cu Adelina din liceu?
E o pădure lină, deasă, rară, în urcare. Pădure cu cărare, în Poiană. Undeva pe lângă Teleschi. Nici nu știu. Nu știu cum să explic, dar am fost acolo și mi-a plăcut foarte mult. Cred că are și luminiș și o albie de râu. E ceva drăguț.
Dacă ar fi să îți scrii o scrisoare ție însăți, cum ar fi? Cum ar începe primul rând?
Nu știu, nu știu dacă mi-aș scrie o scrisoare. Adică nu mi-aș scrie mie de acuma, pentru că vorbesc oricum foarte mult cu mine în jurnal.
Atunci cui? Cum ar începe primul rând? Pentru o Adelina dintr-un univers paralel.
În ce sens? Nu știu ce să răspund. Chiar nu știu ce să răspund. Este... nu, nu pot. Pentru că nu simt o nevoie pentru asta. Știi, dacă nu simt o nevoie, nu-mi vine.
Cred că de asta m-am oprit și din scris, din copywriting.
Că dacă nu e ceva care vine din interiorul meu... whatever.
Știu ce mi-aș zice, dar nu știu cum aș începe. Știu clar că mi-aș zice să am încredere în intuiția mea. Și să-mi ascult corpul.
E un prim rând foarte bun…
Deci mi-aș spune să am încredere în mine și în intuiția mea și să îmi ascult corpul; corpul meu vorbește foarte mult cu mine, deși sună poate uuuu așa, dar am învățat în sfârșit ce înseamnă să îmi ascult corpul.
De exemplu, când mănânc chestii dulci, ca acum... nu, asta n-a fost dulce. Asta a fost așa... când mănânc chestii dulci: bomboane de ciocolată. Simt în tot corpul. Adică se duce peste tot. Și îmi zice corpul this is not ok. Cum aș zice care sunt simptomele? E o contradicție foarte mare... parcă o ia corpul la goană, dar se simte foarte moale în același timp.
Deci e o falsă energie.
Da, da. Și o simt. Și știu că e de la zahăr, pentru că nu mi se întâmplă cu nimic altceva. De exemplu, de la cafea nu mi se întâmplă asta. Adică e clar. Și intuiția îmi funcționează foarte bine așa. Cel puțin așa cred eu. Adică atunci când simt o chestie despre un lucru, cam așa e. So yeah, da, asta. Deci aș vrea să fie un reminder pentru mine.
Am o întrebare de la Adi, viitorul tău soț. Care este acel obicei mic care a produs cea mai mare schimbare în viața ta?
Sunt două. Unul e scrisul așa în jurnal. Faptul că atunci când scriu mă conectez foarte bine cu mine și ies la iveală chestii și îmi vin multe idei pe care le desființez, pe unele dintre ele. Adică, cumva, mă face să mă ancorez foarte bine în prezent. În prezent. Hmmm, și alt obicei mic: spălatul pe dinți seara.
Nu te spălai pe dinți seara?
Nu, mă spălam dimineața.
Doar atât?
Da.
Nu e straniu?
Ba da. Mi-am dat seama ulterior că e straniu.
Și toți anii ai făcut asta? De când exiști?
Până acum vreo doi ani. Da.
Wow! Sunt șocată și nu era ciudat să te culci cu gura murdară?
Da, da, da. Nu mi se părea, pentru că nu înțelegeam ce înseamnă. Acum nu mai pot. Deci, oricât aș fi de obosită, cât de târziu e că mi-am uitat periuța... orice. Deci ceva fac să mă culc cu gura curată. Da, înainte nu făceam asta.
Dar n-ai fost învățată să te speli pe dinți de cel puțin două ori pe zi?
Am fost învățată să mă spăl pe dinți. Mă rog, eu cred că îmi ziceau ai mei, dar…
Și ce a produs schimbarea asta? Cum de ai început să te speli pe dinți seara?
Și am început să facem asta împreună, eu cu Adi, și mi-a plăcut senzația de gură curată. Da. And then I just started to do it. Și acum nu mai pot fără.
Ah, și mai e și trecutul chestiilor în calendar. Deci sunt niște obiceiuri de care sunt dependentă acum. Și care cred că au adus foarte mult bine în viața mea. Pentru că uite asta cu spălatul pe dinți. Și pe lângă că mă spăl în fiecare seară, am și învățat să o fac corect, pentru că a fost o provocare pentru mine. Nu mai voiam să am tartru. M-am dus la detartraj și m-a durut ca naiba. Și am zis „bro, eu nu mai vin, deci zi-mi ce fac. Eu nu mai vreau așa ceva.” Și mi-a zis cum să-mi fac periajul și acum, după doi ani jumate, am o fărâmă de tartru, dar nu mai e ca înainte. Înainte, la un an mi se făcea foarte mult. Adică mă duc și trebuie să-mi fac fiecare dințișor. Am devenit foarte meticuloasă cu asta, mi se pare. Și pentru că am implementat obiceiul ăsta, mi-a mai arătat că pot să o fac și în alte locuri. Pot să mai zic un obicei…
Hai, laudă-te!
Să zic adevărul?
Zi adevărul!
Nu, asta e.
Să zici adevărul? Ah, erai mincinoasă?
Da.
Wow! Cât de mincinoasă?
Foarte mincinoasă. Foarte, foarte, foarte mincinoasă.
Acum câți ani?
Până recent.
Și cu ce mințeai?
Orice. Mai degrabă era mult despre a mă ascunde, a nu mi-asuma responsabilitatea, a nu face... a nu-mi admite greșeala. Asta să știu că am făcut eu ceva, gen am lăsat apa să curgă la robinet și s-a inundat bucătăria. Și să zic că nu știu ce s-a întâmplat, că n-am lăsat-o eu.
Știi de ce spuneai minciuni?
De teamă consecințelor. Am mințit că nu fumez.
Erau pedepse dure când erai mică, dacă făceai prostii, oare?
Unele da, unele nu. Dacă stau acum să mă gândesc, cred că mai mare a fost impactul emoțional al pedepselor decât pedepsele în sine.
Ți-e mai frică de consecințe sau de imaginea pe care ar putea să și-o facă oamenii despre tine dacă spui adevărul?
Când eram copil îmi era mult mai teamă de consecințe, de pedepse. Adică îmi era teamă că nu o să mă mai lase afară sau că cine știe…
Dacă am făcut ceva foarte urât, care ar putea să-mi afecteze imaginea, clar de asta mi-ar fi cel mai teamă.
Dacă ar fi ceva, nu știu dacă să zic... Am lovit mașina. Dacă ar fi mașina mea, cel mai teamă mi-ar fi că ar trebui să dau bani eu.
Ai mințit și oamenii apropiați?
Oh, da! Oh, wow! Da, pe toată lumea.
Ce te-a făcut să nu mai minți?
Am conștientizat că e de căcat. Asta e. Am învățat că un om integru, care se vrea și pretinde a fi bun și care vrea să aibă impact în jurul lui și așa mai departe, își asumă responsabilitatea pentru acțiunile lui, indiferent că există consecințe neplăcute sau nu.
Și ce mă gândeam acum — că un om mincinos are gura murdară, pentru că din gură ies minciunile….
Uite ce interesantă coincidență, da? Wow! Poate dacă învățam să mă spăl seara pe dinți mai devreme în viața mea nu mințeam așa. :)
Sunt inclusiv minciunile mici. De exemplu îi spuneam mamei că mă duc la meditații, dar eu mă duceam și mă vedeam cu o prietenă la cafea.
De ce ai face asta? Adică meditație... mă gândesc când erai la liceu…
nu la liceu, în școala generală făceam. .
Și de când nu mai minți?
Am zis și ca adult, dar ca adult cred că am mințit mai puțin.
Acum minți sau spui adevărul?
Nu, nu, nu, zic adevărul. Foarte multe din minciunile pe care le-am zis sunt legate de maică-mea. Pe mama am mințit-o cel mai mult în viața asta.
Probabil că de frică, nu?
Da, da, să știi că pentru consecințe.
Cum mi-am trăit viața recent am ascuns de maică-mea. De exemplu, faptul că eu mă spălam pe cap duminica sau spălam rufe duminica. Am ascuns lucrul ăsta față de maică-mea, pentru că nu voiam să avem discuțiile acelea interminabile despre cutumele religioase.
However, anul ăsta am decis să spun adevărul și despre asta și cred că asta m-a eliberat cu totul de orice alt adevăr pe care vreau să-l zic. Adică m-a eliberat ca să pot să spun toate celelalte adevăruri, pentru că, nu știu, mă simțeam foarte, foarte închistată așa. Îmi era frică să zic. Mi-era frică că o să-mi afecteze relația cu maică-mea într-un mod foarte profund și dăunător. Dar de fapt mi se pare că avem o relație mai bună acum, deși da, ea în continuare nu înțelege foarte bine poziția mea, dar cred că am făcut mai vizibilă iubirea dintre noi prin a da la o parte minciunile.
Te simți mai acceptată de când spui adevărul?
De mine mai ales. Da, eu mă accept mai mult când nu mă mai simt cu musca pe căciulă. Dacă și uite asta cu minciuna, inclusiv, are legătură cu acțiuni pe care nu le vede nimeni. Adică, m-am dezbrăcat și mi-a căzut o chestie din buzunar. Înainte m-aș fi uitat, poate și aș fi lăsat-o acolo. Acum nu pot. Acum o iau și o arunc la gunoi sau o iau și o bag înapoi în buzunar. E foarte complex acest subiect al minciunii. Dar da, ține foarte mult de a-mi asuma responsabilitatea pentru lucrurile pe care le-am făcut și a fi reală față de mine, mai ales, știi?
Ți-ai spus ție minciuni?
Probabil că da.
Îți aduci aminte de vreuna?
Hmm. Prima chestie care mi-a venit în minte a fost o relație toxică pe care am avut-o. Deși cumva în adâncul sufletului meu știam că este o minciună. Minciuna pe care mi-o spuneam era că omul ăla are acel comportament pentru că a avut în jurul lui doar oameni care l-au trădat și l-au mințit. Și atunci și el... și atunci lui îi e teamă că toată lumea e la fel și că de asta n-are încredere în mine. Nu că e toxic și narcisist, și posesiv, și așa mai departe. Ești mereu pe drumuri.
Unde pleci săptămâna viitoare?
Săptămâna asta abia am venit din București, ieri. Și săptămâna viitoare mă duc tot în București.
Te duci cam des în București?
Da.
De ce?
Depinde. Ăăă, săptămâna viitoare văd duc la un consult la Gineco, la Livia, bine că ai scris de ea în Random #1.
Și facilitez un meetup cu IAF România.
Nota autoarei - și a fost la un concert random cu mine, al Alexandrei Ușurelu.
Eu cea din stângă, Ade creața roșcată.
Cum arată rochia ta de mireasă?
Din două piese. Rochia mea mireasă, pe care nu o am încă, am nevoie să fie maximum până la glezne. Să fie cu crop top și fustă, cu șliț pe picior, de undeva deasupra genunchiului. Partea de jos, fără dantelă și alte chestii, dar partea de sus să aibă dantelă. Fustă să aibă buzunare. Ăăă, și să fie ieftină.
Și culoarea? N-ai zis culoarea.
Albă, nu? Nu știu. Da, albă vreau să fie. Mă gândesc să pictez totuși în diverse locuri, dar albă, mostly. Gata! This is it?
Da, gata. Random, nu?
Da, da, și întrebările au fost așa, random. Mulțumesc.
Acesta a fost Random #2, m-aș bucura să știu dacă ți-a plăcut. Habar nu am cum va fi Random #3, dar sigur e vă vine în maximum 2 săptămâni la tine în feed sau inbox.
Hugs & bugs,
Ema